Consilierii locali suceveni au arătat, astăzi, că penibilul în declarații poate fi dus pe culmi nebănuite.
Afirmațiile abrupte s-au derulat la proiectul referitor la scăderea prețului la gigacalorie pentru populație de la 185 la 179,5 lei, datorită scăderii TVA de la 24 la 20 %.
Același proiect prevedea un tarif pentru agenții economici de 296 lei / gigacaloria.
În contradicție flagrantă cu realitatea, LUCIAN HARȘOVSCHI ( PNL ) a spus că “am făcut un efort pentru plata în avans a subvenției la THERMONET, Primăria a stat cu banii în cont mai multe zile decât trebuia”, dar a fost contrat de primarul ION LUNGU : “Aduceți-vă aminte că am întârziat în Consiliu Local, la prima mea inițiativă n-ați aprobat creditul, s-au pierdut 2 săptămâni, s-au mai pierdut alte 2 săptămâni pe la TERMICA ”.
Colegul de partid al lui HARȘOVSCHI, OVIDIU DOROFTEI, i-a ținut partea, accentuând că “nu ni se poate arunca nouă în spate că BIOENERGY nu și-a făcut stocuri, e de-a dreptul rușinos, Consiliul Local și-a făcut datoria”, după care independentul VASILE MOCANU a punctat că “afacerea THERMONET – BIOENERGY este o afacere de partid PDL, îl are pe directorul VASILE ILIE la toate ședințele de partid.
PDL a fost obișnuit în timp să facă afaceri cu banii oamenilor și ai statului”.
După aprobarea proiectului, VIOREL SEREDENCIUC ( PNL ) a sărit ca ars, cerându-i lui MOCANU să dea un exemplu “de un membru al PNL din Consiliul Local care a furat, să zică aici, dacă nu, eu îl dau în judecată, mâine deschid acțiune împotriva dlui. MOCANU, m-a acuzat c-am furat !”
Răspunsul lui MOCANU a stârnit râsete “Da, dvs. ați furat vorbele mele și le-ați interpretat cum ați vrut.
Nu am folosit cuvântul consilier local și nici cuvântul furat.
Deci ați făcut două fapte penale – furt de vorbe și trafic de influență.
Dați-mă în judecată pentru furt de vorbe”.
DAN PASCARU