UPDATE / Consilierul SBURLEA vrea consultarea fălticenenilor
Consilierul local PSD de Fălticeni VASILE SBURLEA a declarat, în această seară, la VIVA FM că “urmează să analizăm precizările fundației CARITATEA, noi n-am zis nicio clipă Luați-vă bagajele !, nici într-un caz !
E un cartof fierbinte pentru Consiliul Local !
Înainte de a lua o decizie, trebuie consultați fălticenenii, sunt căi, de exemplu sondaj de bună credință”.
Telenovela PUZ Penny Market continuă la Fălticeni, cu fundația Caritatea și Consiliul Local în rolurile principale.
Pe 29 ianuarie membrii legislativului vor dezbate adresa fundației condusă de SAMUEL IZSAK, în care sunt atașate avizele primite din partea ISU și Serviciului Rutier.
În acest fel, IZSAK speră să-i mai “impulsioneze” pe consilieri în vederea votării Planului Urbanistic Zonal, după repetate trageri de timp despre care ați putut citi numai în ZdpN.
CITEȘTE ȘI:
Serviciul Rutier acordă fundației Caritatea aviz favorabil pentru noul centru comercial, cu respectarea unor condiții : ieșirea din parcare să se facă obligatoriu la dreapta ( spre Suceava ), pe sensul Suceava – Iași să fie amenajată o bandă de stocare pentru virajul la stânga spre parcarea Penny Market, iar trecerea de pietoni de la intersecția cu strada Nicu Gane să fie adusă mai spre noul obiectiv situat pe strada Sucevei, nr. 99.
De asemenea, mai trebuie să se asigure căi de acces și deplasare pentru pietoni și numărul necesar de locuri de parcare.
Caritatea a primit aviz favorabil și din partea pompierilor pentru obiectivul magazin alimentar, acces auto și pietonal, trotuare, amenajări exterioare, sistematizare verticală, reclame pe fațade și în parcare, pilon publicitar luminos.
Potrivit societății Nord Proiect Botoșani, în memoriul la documentația pentru obținerea avizului Inspectoratului de Poliție – Serviciul Rutier se prevede „un trafic atras la obiectiv de 60 de autoturisme pe zi (media zilnică anuală).
Măsura unei benzi de preselecție pentru virajul la stânga poate fi eliminată, având în vedere că sunt două benzi de circulație pe sens.
Aprecierea că sunt puține locuri de parcare nu este justificată, din dimensionare au rezultat 31 de locuri de parcare, dintre care 27 pentru clienți și 4 pentru personal.
În proiect s-au prevăzut 40 de locuri de parcare”.
DAN PASCARU