O nouă avertizare meteo a fost anunțată pentru intervalul 04.02/02.00 – 05.02/08.00, iar fenomenele vizate sunt precipitații mixte, nisori la munte, intensificări ale ale vantului.
Potrivit ANM, temporar vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie şi trecător lapoviţă şi ninsoare, joi dimineaţa, 4 februarie, mai ales în regiunile vestice, nordice şi centrale, apoi şi în restul teritoriului.
La munte vor predomina ninsorile şi în special în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali se va depune un strat nou de zăpadă. Izolat se vor acumula cantităţi de precipitaţii care vor depăşi 15…20 l/mp.
Vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări la munte, cu viteze de peste 60…70 km/h şi va viscoli sau va spulbera zăpada, iar în restul teritoriului vitezele vor fi mai reduse (în general sub 50…55 km/h).
Vremea se va răci în toate regiunile, astfel încât vineri dimineaţa, 5 februarie, temperaturile vor deveni preponderent negative.

ZdpN