de Cristina Bărăscu
Se satură vremea de noi
Și timpul nu vrea răbdător să mai fie,
Se-amestecă anotimpurile-n ploi
Și ghiocei rătăciți, mai devreme or vrea să invie!
Ne mirăm de ce nu iubim,
Ne-ndoim de tot ce-i frumos cu fățărnicie,
Ne șoptim fals că ne este dor
Și dorul de fapt ne dă tarcoale sufletelor prin pustie!
Ne amintim de străbuni doar o dată în treacăt
Și nici măcar nu suntem apți să iertăm,
Fugim o fugă iute de mânie
Și nici măcar cu mințile nu ne-ndurăm!
E grav prietene, e grav în lumea asta,
Bolnavi de viață cred că suntem toți
Iar dacă nu vom răscoli la timp trezirea,
Ne-om pierde pe veci, cu tot cu stănepoți!
Nu ne vom pierde,ci doar fara noima cei de prisos vor muri,
Dar cei ce iubesc rasarituri de soare,in veci vor visa si-n veci vor trai!