Casa Naţională de Asigurări de Sănătate Bucureşti va organiza concurs, pe 2 martie, pentru ocuparea postului vacant de preşedinte – director general al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava.
Termenul limită de depunere a dosarelor este 19 februarie, ora 17.
Pe 24 februarie se vor afişa rezultatele selecţiei dosarelor de concurs pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare la concurs, iar contestațiile se vor putea depune a doua zi.
Concursul va consta într-o probă scrisă ce se va desfăşura pe 2 martie şi interviu în termen de maxim 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.
Competenţele manageriale vor fi testate prin susţinerea unui plan de management pentru atingerea obiectivelor.
În prezent, CAS Suceava este condusă de CRISTI BLEORȚU.
DAN PASCARU