*birourile subofițerilor au fost percheziționate de ofițerii DGA Suceava, după care polițiștii au fost duși la audieri
Astăzi după-amiază, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava i-au luat la audieri pe trei polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Vadu Moldovei, fiind suspectați de comiterea faptelor de abuz în serviciu și luare de mită.
Potrivit unor surse, faptele de care sunt acuzați cei trei oameni ai legii s-ar fi petrecut în intervalul august- decembrie 2015 și este vorba despre favorizarea unor transporturi ilegale de cherestea.
La sediul parchetului sucevean au fost aduși la audieri șeful Postului de Poliție Fântâna Mare, agentul-șef principal Daniel VÂRVARA, șeful Postului de Poliție Vadu Moldovei, agentul-șef principal Florin AVRAMIUC, și lucrătorul din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Vadu Moldovei, agentul-șef principal Costel MAFTEI.
Birourile acestora au fost percheziționate de ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA), Serviciul Teritorial Suceava.
Din informațiile primite din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, cel mai probabil cei trei subofițeri își vor petrece seara în arestul IPJ Suceava, pe baza unei ordonanțe de reținere de 24 de ore.
Demn de menționat este faptul că șeful Postului de Poliție Fântâna Mare, agentul-șef principal Daniel VÂRVARA, este cercetat de ofițerii anticorupție într-o altă cauză privind suspiciunea comiterii infracțiunii de abuz în serviciu. Șeful de post a fost dus la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava în luna noiembrie a anului trecut. VÂRVARA ar fi refuzat să înregistreze documentele unei tamponări, iar șoferul în cauză ar fi depus o sesizare la DGA Suceava.
SORIN NICA