- doi localnici cu funcții, vicepreședintele RĂDULESCU (PSD) și consilierul DASCĂLU (PNL), au bătut cu talent apa în piuă, deplângând soarta clădirii care stă să se dărâme
Clădirea dărăpănată a fostului consulat austriac din Fălticeni, situată pe strada Sucevei nr 47, a revenit astăzi în atenția consilierilor județeni, e adevărat doar declarativ.
Consilierul fălticenean DAN DASCĂLU (PNL) a criticat întocmirea raportului privind gestionarea bunurilor aparținând domeniului public și privat al județului Suceava pe anul 2015, care face referire la hotărârea CJ nr. 36 / 2015 privind transmiterea unui imobil proprietatea publică a județului situat în municipiul Fălticeni, strada Sucevei nr. 47 din administrarea Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat al județului în administrarea Consiliului Local Fălticeni.
DASCĂLU a precizat că “hotărârea CJ există, dar ea trebuia însoțită de o hotărâre corespunzătoare a Consiliului Local Fălticeni, care își asuma administrarea imobilului.
Hotărârea Consiliului Local Fălticeni nu există, în consecință imobilul aparține Consiliului Județean.
Cei care trec prin Fălticeni îl văd cum arată, este ca o bătrână care se pregătește să moară !
Acest fapt demonstrează lipsa de interes a CJ pentru imobil, nici măcar nu se știe că aparține în continuare Consiliului Județean”.
Vicepreședintele CJ Suceava, fălticeneanul ALEXANDRU RĂDULESCU (PSD) a încercat să dea răspuns, dar a fost neconvingător : ”Într-adevăr, hotărârea noastră trebuia dublată de hotărârea Consiliului Local Fălticeni…
Spre stupoarea noastră, sunt uimit că o clădire atât de importantă nu a fost dorită de Consiliul Local.
Motivele care au determinat Consiliul Local Fălticeni să nu accepte această clădire sunt peste puterea mea de înțelegere…
Vom vedea ce facem în continuare”.
La remarca lui RĂDULESCU, DASCĂLU a revenit malițios: ”Ce măsuri a luat CJ pentru aducerea clădirii la stadiul inițial ?
Nu a intervenit în niciun fel, clădirea se dărâmă”, iar RĂDULESCU, culmea, a fost de acord “Da, de 8 ani de zile clădirea este într-un proces continuu de degradare”.
Până la finalul dialogului proasta administrare a fostului consulat austriac de către Consiliul Județean a primit din partea lui RĂDULESCU și o soluție : proiect pe fonduri europene pentru refacere.
Din păcate, prevedem că la ritmul de degradare al imobilului nu va mai fi nevoie de niciun proiect.
ZdpN a prezentat, la începutul anului, un serial în care era detaliată istoria acestei clădiri și soarta care se pare că o așteaptă : prăbușirea totală.
După apariția materialelor, Primăria a curățat curtea de mizerii și de gardul căzut.
DAN PASCARU
CITEȘTE:
Primarul Coman a vrut să facă, nu-i așa, ceva frumos din clădirea consulatului. Mai mult, a vrut să facă o mare surpriză consilierilor locali, în special celor din opoziție, dar și celor din PSD pe care, în afară de camarazii de degustări și dezgustări, i-a tratat cu maximă nepăsare, ca să nu spun sictir. Coman nu a propus mai întîi consilierilor din Fălticeni preluarea clădirii. Nu. El a copt-o cu Stan, cel mai probabil, ca să obțină terenul cu clădirea dărîmată sau, în cel mai rău caz, să reabiliteze clădirea și să o dea preoților brădățeni pentru vreo bolniță la care să “slujească” măicuțe medici de familie. Coman a trimis o scrisoare lui Nechifor, la consiliul județean, scrisoare contrasemnată de secretarul Mihaela Busuioc (!!!!!!), ca și cum ar fi venit și din partea consiliului local, a cerut administrarea clădiri, Rădulescu a promovat-o, Nechifor a pus-o pe ordinea de zi, consilierii județeni au aprobat, Coman a trîntit hotărîrea consiliului județean în fața consilierilor locali, a spus din nou că vrea să facă ceva frumos, nu știe exact ce, un așezămînt pentru bătrîni, un centru social etc, etc, consilierii liberali nu au fost de acord, ei au cerut ca județul să le dea nu o ruină, ci clădirea în starea ei din 2003, cînd Ghiorghi Cornia a închinat-o lui Mîrza, consilierii liberali au mai cerut ca clădirea să fie dată Fălticeniului nu în administrare, ci în deplină proprietate, ca să fie siguri că o eventuală finanțare de la bugetul local nu de va pierde la un moment dat în bugetul județean, șamd, șamd. Aici suntem astăzi, bine ar fi ca persoane cărora le pasă de Fălticeni să fotografieze și să releveze clădirea astfel încît, după ce Coman & Co își vor lua tălpășița, clădirea să poată fi reconstituită cu fonduri europene și să poată deveni, de exemplu, sediul Centrului de Studii și Creație Artistică Ion Irimescu.