Se surpă faleza din Fălticeni. Angajații de la ACET au venit cu utilaje pentru a remedia o defecțiune la rețeaua de apă. Ceva obișnuit… S-au apucat de lucru, au săpat cu hărnicie și i-au dat emoții unui riveran.
Un locatar din zonă, TOADER GRĂMADĂ, ne cheamă să vedem grozăvia. Fotografiem beciul cu apă, apoi interiorul locuinței. “Pereții au început să se lase, e spartă coloana de apă, se infiltrează apa la noi. Structura de rezistență a casei începe să cedeze”, se plânge omul. Proprietara casei este VIORICA CALISTRU, asta așa, spre știința autorităților. “Apa curge la vale (normal – n.r.), ei scot apa acum de pe artera telefonică”, ne spune GRĂMADĂ.
Mergem pe firul apei, care dă cotul pe lângă bibliotecă. Stăm de vorbă cu muncitorii de pe utilaj, ne spun că e spartă conducta, lucru vizibil cu ochiul liber. “De 20 de ani avem apă-n beci”, calculează GRĂMADĂ, iar muncitorii îi dau zor.
„Așa se preconizează, să schimbăm coloanele, dar deocamdată facem reparații”, zice moale un angajat, iar altul, recomandat ca șef, ne lămurește că așa-i, e coloana veche de apă. Ne-am liniștit… Revenim la dna. CALISTRU. O ascultăm cu atenție: “De când s-a făcut blocul de aici, de la piață, a început să vină apa. O dată am scos-o cu jandarmii, o noapte întreagă au scos apa… Ne-am adresat la ACET, ei au răspuns că nu-i de la ei. Au luat de 3 ori probe, azi am depus sesizare să-mi dea răspuns în scris” ne precizează ea. Proprietara e convinsă că apa din beci e din rețeaua spartă și așteaptă să-I fie rezolvată problema. Ușor de zis, greu de făcut…
MIHAI SPÎNU