Primarul comunei Pojorâta, BOGDAN CODREANU, și-a depus astăzi candidatura la Biroul Electoral Județean pentru funcția de președinte CJ.
Zilele trecute, el și-a depus candidatura și pentru un nou mandat la Primăria Pojorâta.
„Fac parte din echipa cu cea mai bună strategie de dezvoltare pentru județul Suceava.
Politica noastră va fi alta, nu de atac la persoane și promisiuni electorale.
Este greu în ambele părți, dar frumos este peste tot, nu mi-e frică de muncă” a declarat CODREANU.
Lista de consilieri județeni îi include pe MIHAI VOLOȘENIUC și BOGDAN NICOLAU.
Președintele PMP Suceava, CORNELIU POPOVICI, care nu a intrat în lupta electorală, a spus că „am ținut cont de glasul străzii, de a crea culoar unor oameni noi în politică.
Pe 6 iunie va fi un scor surpriză nu pentru PMP, ci mai mult pentru PSD și PNL”.
La sfârșitul anului trecut, CODREANU a fost cercetat de DNA pentru că ar fi cumpărat influenţa directorului MADR cu mai multe pachete conţinând aproximativ 70 de cobze din păstrăvi ( păstrăv afumat şi păstrat în crengi de brad ), o ladă cu sticle cu afinată, preparate din carne de porc şi calendare.
DAN PASCARU