Fălticenenii s-au întâlnit cu el prin toate zonele municipiului, fiind singurul candidat care a strâns personal și la vedere semnăturile necesare înregistrării candidaturii. S-au bucurat să îl revadă, mai ales că a fost în atenția opinie publice vreme îndelungată, fie ca organizator de festivaluri folclorice și de datini, fie ca inițiator al unor acțiuni civice de impact.
Ioan ILIȘESCU a depus dosarele de candidat la Biroul Electoral Municipal Fălticeni ieri, 25.04.2016, cu o zi înaintea expirării termenului final. Din cele 840 de semnături adunate, 555 au avut toate datele complete din documentele de identitate ale persoanelor.
“Oamenii nu poartă buletinele la ei, dar au dorit să mă sprijine și să îmi dea o semnătură pentru candidatură. Aveam nevoie de 500 de semnături, am strâns 840 și 285 le-am tăiat cu mâna mea, ca să nu fie discuții. Au rămas 555 de semnături, toate strânse de mine și scrise cu buletinul în mână”, ne-a declarat candidatul independent pentru Consiliul Local Fălticeni, prof.Ioan ILIȘESCU.
Despre viitoarea componență a deliberativului fălticenean spune că va fi asemănătoare cu cea din perioada primarului Costică ARTENI (mandatul 1996-2000), cu o coloratură pestriță, din multe formațiuni politice.
„Acest lucru nu este rău, poate fi chiar unul foarte bun pentru municipiul Fălticeni. Fiecare va avea proiecte proprii, pe care le susține și le va promova, iar comunitatea va avea de câștigat”, a mai spus ILIȘESCU.
Are numeroase proiecte interesante pentru fălticeneni, dar le va dezvălui în perioada de campanie electorală, când și legea permite.
Domnule ionel nu inteleg:Cum ai taiat semnaturile!Vai de mine ,dar esti violent!Eu sper ca numai le-ai anulat!Bafta,sa faci alt festival.dar sa utilizez mai mult traditii falticenene si nu din alte localitati pt ca festivalul se va organiza cu bani din taxe si impozite de la oamenii acestui targ!