Reprezentanții de frunte ai PMP Suceava nu se pot hotărâ dacă alcătuiesc sau nu un partid mic.
În cuvântul său de debut la întâlnirea electorală de azi, președintele organizației județene CORNELIU POPOVICI a reclamat că „PSD și PNL și-au făcut propriile lor legi pentru a se desfășura în această campanie, îi avantajează pe ei, lăsând la o parte partidele mici și în special lupta s-a dus împotriva Mișcării Populare”.
Mai apoi, candidatul la Primăria Sucevei MARIAN ANDRONACHE a reluat subiectul, dar dintr-un alt unghi : „Politicienii suceveni cu vechi state de plată spun că suntem un partid mic.
Sunteți de acord ? (Nuuuu – din sală, n.r.)
Și că o să avem noroc dacă trecem pragul electoral, sunteți de acord ?, că o să scoatem unu, doi consilieri locali și că o să ne mulțumim cu locurile 3 – 4…”
La alegerile locale, PMP a depus liste pentru 81 de localități din cele 114 din județ.
DAN PASCARU