În timp ce conducea autobuzul, în coloană, pe DN 29 în orașul Salcea, un bărbat de 31 de ani din Dărmănești nu a păstrat o distanţă suficientă în mers și a intrat în coliziune cu autoutilitara care circula regulamentar în faţa sa, condusă de un bărbat de 39 de ani din județul Bacău.
În urma impactului, autobuzul a început să ruleze cu spatele, a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus de un bărbat de 52 de ani din județul Botoșani, oprit pe partea dreaptă a drumului în spatele său, după care a trecut peste un șanț și s-a izbit de gardul unei locuințe, pe care l-a distrus.
Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto de 31 de ani.
Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
La faţa locului au fost prezenţi și specialiști din cadrul I.S.C.T.R. Suceava.
SORIN NICA