Câteva zeci de mii de persoane, localnici, turiști, reprezentanți ai administrațiilor locale și județene, parlamentari, au participat, ieri, la Frasin, la manifestarea Hora Bucovinei, devenită deja tradițională.
Președintele Consiliului Județean CĂTĂLIN NECHIFOR a declarat la debutul evenimentului, potrivit Agerpres, că ”suntem la un record istoric al acestei ediții.
Cred că astăzi vom fi 40.000 la Bucșoaia, la Frasin, în Bucovina”.
Manifestările au debutat cu o paradă a cailor deschisă de primarul din Frasin, MARINEL BĂLAN, după care a urmat parada gospodarilor îmbrăcați în costumele specifice vetrelor folclorice din județ, precum și mai multe spectacole folclorice.
Nu au lipsit spectacolele folclorice, cu participarea lui NICOLAE FURDUI IANCU, MARGARETA CLIPA și ansamblurilor Ciprian Porumbescu și Cindrelul – Junii Sibiului.
Politicienii de la toate partidele s-au călcat pe picioare pentru a-și face reclamă, având în vedere că mai sunt 2 săptămâni până la alegeri.
DAN PASCARU
Record este tupeul PSD. Dupa Dragnea, condamnat penal, Nechifor l-a invitat la Hora pe Titus Corlatean, cercetat penal de DNA. Corlatean este fostul ministru de Externe, cel care a (dez)organizat alegerile prezidențiale din 2014. Votati PSD, dragi suceveni cu copii plecati la munca in strainatate!
cu copii… ce fel .. copii xerox! Arhivistule parca erai “artizanul ” campaniei PNL in falticeni.Chiar asa ai gresit!?
Nu toţi COPIII sunt plecaţi la muncă în străinătate, sigur este că sunt plecaţi COPII. Sunt fineţuri de exprimare greu de priceput pentru tine, Daniel. Nu te bucura că te-am luat în seamă, ţi-am răspuns doar din respect pentru cei care mă cunosc.
dar cei plecati peste granita conform INSSE au fost in perioada 2008-2012 cand la conducerea judetului era … nimeni altul decat Gheorghe Flutur
Xxxx
deci despre ce vorbesti tu acolo Arhivistule!?
Mulți români au plecat din țară în 1990, nu neapărat la muncă, ci fugăriți de minerii lui Iliescu. Atunci s-a rupt filmul în România, când lumea a plecat din greață de comunism, de președintele de onoare de astăzi al PSD! Atunci a pierdut România oameni școliți, nu de la IMGB care “făcea” ordine sau de la APACA care nu “dorea” bani sau valută, “dorea” pe Roman să le …ută! Ce spune INSSE, cîți români s-au întors în țară după 2012, de bucurie că Ponta conducea țara și Nechifor, județul?
Necchifor nu se umfla in pene ci inburta!