Astăzi, în jurul orei 17.50, un accident rutier grav s-a petrecut pe raza localității Vadu Moldovei înspre Roșiori. Un autoturism Volkswagen Golf, la volanul căreia se afla un bărbat din Iași, Ion N. (38 ani) a derapat și s-a poziționat perpendicular pe axul drumului, fiind lovit violent de o autoutilitară marca Iveco cu platformă, condusă de fălticeneanul Vasile Ș. (32 ani).
Ieșeanul se deplasa pe sensul de mers Fălticeni-Iași, iar autoutilitară circula spre Fălticeni.
În urma impactului a rezultat decesul șoferului responsabil de producerea accidentului și rănirea ușoară a lui Corneliu D. (49 ani), care necesită 2 zile de îngrijiri medicale.
Impactul dintre cele două mașini a fost extrem de violent, în special din cauza condițiilor de trafic și a carosabilului umed și care prezenta pete de ulei înainte de locul accidentului. Acul vitezometrului de la autoturism s-a oprit la 60 de kilometri/oră.
Traficul a fost blocat pe un sens de mers aproximativ o oră și s-au format cozi pe distanțe de 2 kilometri pe ambele direcții.
MIHAI SPÎNU
Ziarul de pe Net