Politicienii suceveni care s-au văzut cu sacii în căruță după alegerile de luna trecută s-au adunat la Putna pentru a-l slăvi pe ȘTEFAN CEL MARE și pentru a emite noi promisiuni.
Șeful județului GHEORGHE FLUTUR anunța, cu mare optimism, proiectul ștefanian, programat să înceapă la Cetatea de Scaun Suceava și să se încheie la mănăstirea Putna.
Stați, nu săriți în sus de bucurie, asta se va întâmpla, în cel mai bun caz, anul viitor.
Vorbele lui FLUTUR au fost rostite ieri. Astăzi, pe un soare strălucitor, am hotărât să las mașina în parcare și să merg la pas din centru, prin parcul Șipote, până la statuie.
Prima parte a traseului este curată, chiar dacă pavimentul de pe timpul tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU se cam mișcă.
În urmă cu vreo 2 luni parcul a fost ecologizat de voluntari și de angajații Primăriei, dar de atunci a plouat, a fost cald, iarba și bălăriile au tot crescut. Pe partea stângă a aleii s-a lucrat la stâlpii de iluminat, au fost schimbate cabluri, dar muncitorii nu s-au arătat prea interesați să-și încheie treaba.
Avansăm și, încet – încet, pădurea nu se mai vede, în unele porțiuni, din cauza buruienilor mai mari decât un om.
Pe o bancă, la umbră, doi pensionari ieșiți la aer discută încet. La câțiva metri de ei, șanțul de colectare este plin cu pietriș adus de ploi. Dar acum e bine, nu plouă.
Cu cât intrăm mai mult în pădure, buruienile sunt tot mai viguroase. Nu degeaba unii îi spun jungla Șipote. Dar să nu exagerăm…
Înainte de urca primele trepte de beton fotografiem un canal înfundat. Apa nu mai ajunge în cămin, ci o ia pe un alt șanț, spre cetate.
Începem să urcăm treptele din beton, apoi continuăm cu cele din fier. Le numărăm, sunt 235. În drumul nostru ne intersectăm cu câțiva tineri, unul dintre ei cu un aparat foto interesant. Sunt cam plictisiți…
În sfârșit, ultimele trepte din beton și ajungem la statuie. De jur împrejur multă verdeață neîngrijită.
Pe o lățime din soclu plăcile de marmură abia se mai țin. Pe cealaltă lățime pot fi citite diverse însemnări care nu au legătură cu voievodul.
Lămpile din pavaj, moderne altădată, nu mai sunt funcționale, deoarece au fost sparte de vizitatori. Acum în găuri se adună gunoaie.
Ridicăm privirea. Sus, sub coada calului lui ȘTEFAN CEL MARE, cresc arbuști.
Lângă soclu arde o lumânare. E duminică, sărbătoare.
Asta am găsit noi astăzi pe teren, așa cum le place să spună politicienilor.
Dacă tot sunt la conducerea județului și a orașului, ne amintim că liberalii FLUTUR și LUNGU ( sprijiniți verbal de BALAN ) au bătut mult monedă pe tema reabilitării statuii simbol a Sucevei.
Consilierii locali au aprobat proiectul, valoarea investițiilor fiind de1.331.520 lei, iar termenul de finalizare anul viitor.
Machetele din proiect arată că amenajarea platformei se va face pe 1.040 metri pătrați, vor fi montate 16 proiectoare led, 20 de proiectoare în pavaj și 20 de stâlpi de iluminat ornamental.
La final totul va arăta ca în fotografia de mai jos. Dar mai este până atunci…
Statuia din bronz a lui ȘTEFAN CEL MARE a fost realizată de sculptorul IFTIMIE BÎRLEANU și dezvelită în septembrie 1977 în prezența președintelui CEAUȘESCU.
Statuia constituie cea mai mare lucrare de acest gen din țară, fiind inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004.
TEODOR PUȘCAȘU
DAN PASCARU
Ziarul de pe Net