Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Iași, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, au efectuat astăzi 2 percheziții în municipiul Pașcani și câte o percheziție în localitățile Gura Humorului și Frasin, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2010-2012, 3 persoane având calitate de reprezentanți legali ai unei societăți comerciale ce are ca obiect de activitate comerțul cu autoturisme și autovehicule nu ar fi evidențiat în actele contabile veniturile obținute, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale.
Prejudiciul adus bugetului de stat este estimat, până în prezent, la 2.700.000 de lei.
Persoanele vizate urmează să fie conduse la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.
SORIN NICA