Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor organizează joi – 7 iulie la Suceava o dezbatere publică care va avea ca temă analiza cadrului normativ referitor la reducerea poluării cu nitrați, măsurile pentru prevenirea poluării, precum și sursele de finanțare pentru investițiile care susțin aceste demersuri.
Dezbaterea face parte campania proiectului Controlul integrat al poluării cu nutrienți și se va desfășura la Camera de Comerț și Industrie între orele 10 – 17.
La dezbatere vor participa și vor avea intervenții reprezentanți ai autorităților centrale, experți din domeniul protecţiei mediului, membri ai comunității academice, reprezentanți ai diferitelor instituții implicate în implementarea, monitorizarea şi controlul directivei nitraţi.
Dezbaterea dorește să realizeze un dialog deschis între autorităţile locale judeţene, beneficiari şi finanţatori, în vederea creşterii accesului beneficiarilor din județul Suceava la sursele publice de finanţare a investițiilor din cadrul Directivei Nitraţi.
Proiectul a finanțat în județul Suceava 5 investiții care sunt finalizate în prezent – platformele comunale de depozitare pentru gunoi de grajd de la Gura Humorului, Vicovu de Sus, Gălănești, Todirești, și Frasin, împreună cu echipamentul necesar – încărcătoare frontale, tractoare cu remorcă, cisterne vidanjă, mașini de împrăștiat gunoi și europubele.
Alte 3 investiții sunt în curs – platformele de depozitare pentru gunoi de grajd de la Cajvana, Frătăuții Noi, și Hănțești.
DAN PASCARU