Primăria Municipiului Fălticeni în colaborare cu Muzeul de Artă Ion Irimescu vă invită în zilele de 16 şi 19 iulie, începând cu orele 17, să participaţi la o serie de activităţi culturale incluse în Zilele municipiului Fălticeni.
Sâmbătă 16 iulie, în cadrul evenimentului Sub semnul Lovineştilor va avea loc o triplă lansare de carte : Ïnsemnări la apusul soarelui – dr. Roxana Cristian, Strigături şi chiuituri fălticenene – prof. Vasile Gh. Popa, Emigranţii – dr. Vasile V. Popa.
Aceste publicaţii vor fi prezentate de prof. Eleonora Bulboacă, prof. Grădinaru Mihaela, prof. Nicolae Cârlan şi prof. Ioan Ţicalo.
În încheiere, participanţii la eveniment vor fi încântaţi de un micro-recital la flaut şi pian susţinut de prof. univ. Nicolae Maxim alături de pianistul Laur Hreniuc
Marţi – 19 iulie va fi lansat albumul de artă Irimescu, demiurg de tăceri – prof. Gheorghe A.M.Ciobanu, despre care va vorbi scriitorul Grigore Ilisei.
Către final, invitaƫii la eveniment se vor bucura de recitalul la flaut susţinut de prof. univ. Nicolae Maxim, prim solist al Filarmonicii George Enescu Bucureşti, secondat de pianistul Laur Hreniuc.
TEODORA MOROȘANU