Liderii ALDE au decis să ceară fiecărui candidat la alegerile parlamentare din 11 decembrie câte 63.000 de lei, echivalentul a 14.000 de euro şi 10 salarii minime brute pe economie organizaţiilor judeţene pentru fiecare candidat la funcţia de deputat sau senator.
Mediafax informează că aceste decizii fac parte din organizarea şi pregătirea precampaniei şi campaniei electorale de la finalul anului.
Potrivit deciziilor luate, un candidat ALDE la funcţia de deputat sau senator “trebuie să aibă o bună pregătire profesională şi expertiză în domeniile profesionale în care au activat.
În privinţa parlamentarilor în funcţie se va ţine cont de activitatea politică şi parlamentară”.
Un alt criteriu stabilit de conducerea partidului prevede ca fiecare membru ALDE care doreşte să se înscrie pe liste trebuie să aibă plătită cotizaţia la zi.
Singurul parlamentar ALDE din județul Suceava este deputatul Alexandru Băișanu, ales în 2012 pe listele USL din partea PNL.
DAN PASCARU
Ori cotizează, ori luptă! Aș mai înțelege că Băișanu luptă dacă ar cotiza și ar candida de pe locul al doilea pe listă fie la senatori, fie la deputați!