Abandonul școlar este una dintre cele mai acute probleme cu care se confruntă învățământul din România, precizează Institutul Național de Statistică.
Motivația abandonului școlar o reprezintă, cel mai frecvent, situația economică precară, mediul familial dezorganizat, exodul părinților în străinătate și lipsa locurilor de muncă atractive pentru tineri.
În anul școlar 2013 – 2014, rata abandonului școlar în învățământul primar și gimnazial a fost, la nivel national, de 1,5 %.
Scăderea populației preșcolare și școlare va fi resimțită moderat în județul Suceava, care va înregistra pierderi între 23 % – 30 %.
În schimb, printre cele mai afectate județe de scăderea populației preșcolare și școlare se vor număra Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Mehedinți, Olt și Vâlcea, cu peste 60 %.
DAN PASCARU