Noaptea trecută, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice — I.G.P.R. împreună cu polițiștii din cadrul I.P.J. Suceava au surprins în flagrant delict 4 persoane în timp ce încărcau într-un autotovehicul, prevăzut cu un spațiu destinat disimulării bunurilor, 1.500 de pachete de țigări de proveniență Ucraina.
Ulterior, în urma unei percheziții, polițiștii au descoperit, în pivnița casei, alte 27.000 de pachete.
De asemenea, au fost identificați 3 bărbați cu vârste cuprinse între 33 și 46 de ani și o femeie de 33 de ani bănuiți de implicare în activitatea ilicită.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, prejudiciul estimat fiind de 285.000 de lei.
SORIN NICA