Un grav accident rutier s-a produs vineri după amiază, în satul Călugăreni, comuna Adâncata.
Un autoturism, în care se aflau patru persoane a intrat pe contrasens într-o curbă deosebit de periculoasă, izbindu-se frontal de o ambulanţă SMURD aflată în misiune. Impactul a fost deosebit de violent, în urma acestuia au rezultat mai multe victime.
La faţa locului, s-au deplasat militarii de la Detaşamentul de Pompieri Suceava, cu patru autospeciale (o ambulanţă de terapie intensivă mobilă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport persoane şi victime multiple şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă echipată cu utilaje de descarcerare) şi două ambulanţe de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.
Până la sosirea salvatorilor, colonel Ţipişcă Radu, şef Serviciu Prevenire din cadrul ISU Suceava, care se deplasa în drum spre domiciliu a acordat primul ajutor medical victimelor. Ulterior s-a constatat că numărul victimelor accidentului a fost de opt, nouă fiind numărul persoanelor implicate în accident.
Pompierii militari au luat măsurile specifice de siguranţă, concomitent cu operaţiunile de acordare a primului ajutor medical. Toate victimele se aflau în stare de conştienţă, au fost transportate la UPU Suceava fiind supuse la investigaţii medicale amănunţite.
Personalul de pe ambulanţa SMURD a suferit răni uşoare și a fost investigat suplimentar la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.
SORIN NICA