Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o atenţionare de tip Cod Galben de vânt puternic şi ninsori moderate valabilă pentru judeţele Neamţ şi Suceava, în zona montană şi submontană, valabilă până duminică seară, la ora 19.30.
Atenţionarea a intrat în vigoare duminică la 15.30 şi este valabilă până la 19.30.
Potrivit ANM, în intervalul menţionat, în zona “montană şi submontană a judeţelor Neamţ şi Suceava se vor semnala ninsoare moderată, vânt -cu intensificări de până la 50 km/h, ce va duce la scăderea vizibilităţii sub 100 m, mai ales în zonele montane înalte.”
Potrivit Mediafax, Centrul Infotrafic al Poliţiei Române le recomandă şoferilor care circulă în zonele vizate de codul galben “să manifeste prudenţă sporită la volan, să circule cu viteză redusă, să păstreze distanţa în mers, să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic şi să nu frâneze sau să vireze brusc.”