Polițiștii orașului Dolhasca s-au deplasat la un bar din localitate, unde în urma controlului efectuat, au găsit sub un grătar de lemn 37 de pachete de țigări ucrainene.
Având în vedere faptul că administratorul nu a prezentat documente de proveniență și introducere în evidențele contabile a țigărilor identificate, s-a întocmit proces verbal de constatare și s-a procedat la ridicarea țigărilor în vederea continuării cercetărilor și luării măsurilor legale.
Administratorul barului, o femeie de 38 ani, a declarat că a cumpărat țigările respective de la o persoană necunoscută contra sumei de 250 lei și avea intenția de a le comercializa la barul său.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
SORIN NICA