- va fi asigurată o treime din activitatea obişnuită şi toate urgenţele medico-chirurgicale
Luni, 31 octombrie sindicaliştii Sanitas care lucrează în unităţile sanitare sucevene vor intra în grevă generală, raliindu-se astfel acţiunilor de protest care se vor desfăşura în întreaga ţară.
Potrivit unui comunicat de presă semnat de liderul sindical sucevean Romică Bălan, în şedinţa Consiliului Naţional al Federaţiei Sanitas de miercuri, analiza impactului şi rezultatelor acţiunilor sindicale revendicative din ultima lună a constatat o creştere a nivelului de nemulţumire în rândul salariaţilor din sănătate, ca urmare a punerii în aplicarea a OUG 20/2016 şi OUG 43/2016, cu atât mai mult cu cât atitudinea guvernanţilor a fost de indiferenţă şi de lipsă totală de deschidere la dialog.
“În consecinţă s-a hotărât continuarea protestelor, conform calendarului stabilit în septembrie 2016, prin declanşarea grevei generale, acţiune la care vor participa şi cei peste 2.000 de membri SANITAS suceveni din spitale.
Precizăm clar că vor fi respectate prevederile legale referitoare la acţiunile de grevă şi că va fi asigurată o treime din activitatea obişnuită şi toate urgenţele medico-chirurgicale.
Pacienţii internaţi vor beneficia de tratament şi îngrijire medicală completă şi nu vor avea de suferit sub nicio formă.
Pacienţilor cu boli cronice, fără risc vital, le cerem scuze anticipat pentru că, fără a avea vreo vină, vor fi afectaţi de acţiunile noastre şi le solicităm să dovedească răbdare şi înţelegere faţă de colegii noştri care nu doresc decât să reclădească demnitatea lucrătorilor din sistemul sanitar public de stat” se precizează în comunicat.
Bălan a făcut apel către toate partidele politice parlamentare să dea dovadă de maturitate şi să îşi asume repararea inechităţilor şi nedreptăţilor generate de cele două ordonanţe de urgenţă în cel mai scurt timp posibil, “putând astfel să deblocheze activitatea în sistemul sanitar public de stat”.
DAN PASCARU