Președintele PMP Suceava Corneliu Popovici o critică pe șefa liberalilor Alina Gorghiu că “ne minte în față, la noi acasă, în Suceava”.
Într-un comunicat emis azi, el readuce în atenție declarația lui Gorghiu potrivit căreia viitorii parlamentari PNL vor renunța la pensiile speciale încă din prima lună de mandat.
Popovici face precizări : “Conform legii, parlamentarii beneficiază de pensii speciale de la data la care li se acordă și pensia pentru limită de vârstă.
Așadar, parlamentarii nu pot face niciun fel de renunțare la acordarea vreunui beneficiu câtă vreme această pensie specială se acordă automat, atunci când parlamentarii ating vârsta de pensionare.
Este absurdă afirmația conform căreia, la început de mandat, un parlamentar de 35 de ani, spre exemplu, poate renunța la un beneficiu pe care-l va avea automat peste 30 de ani de la momentul intrării sale în Parlament”.
De asemenea, Popovici a menționat că “PNL nu a atacat la Curtea Constituțională legea pensiilor speciale, deși ar fi putut face acest lucru.
Legea a fost promulgată și de către președintele României, nici Klaus Iohannis nu și-a folosit prerogativa funcției de președinte pentru a ataca legea la Curte.
În condițiile în care cei mai mulți suceveni trăiesc cu venituri minime, considerăm inadmisibile declarațiile președintei PNL făcute la Suceava”.
Foștii parlamentari vor primi la pensie, pe lângă pensia pentru vechimea în muncă realizată în afara Parlamentului, câte 1.550 de lei pentru un mandat, 3.100 de lei pentru două mandate și 4.600 de lei pentru 3 mandate sau mai multe.
DAN PASCARU
Gresit!Orice persoana din Romania poate renunta anticipat la un drept.Pt asta inainteaza o comunicare scrisa si legalizata la notar de renuntare la acel drept catre ordonatorul de credit responsabil cu acel drept.Singura problema este daca parlamentarii PNL vor face aceasta renuntare sau e un balon electoral … si de multe ori liberalii mint!