Ieri seară, în timp ce conducea autoutilitara cu remorcă pe un drum comunal din Bosanci și efectua manevra de mers înapoi, ajungând la intersecția cu DJ 208A, un bărbat de 29 de ani din localitate nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de un tânăr de 21 de ani din Liteni, intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului, conducătorul auto de 21 de ani a suferit leziuni, fiind preluat de o ambulanță și transportat la spital.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
SORIN NICA