14 deținuți cu domiciliul în județul Suceava și care finalizează pedepsele privative de libertate au participat, azi, la bursa locurilor de muncă dedicată lor, la sediul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă.
Ei au fost aduși sub pază de la penitenciarul Botoșani și s-au simțit cam stingheri în prezența presei.
Șefa AJOFM Mirela Adomnicăi a precizat că “ne propunem să-i luăm în evidență pe toți deținuții cu domiciliul în județ care se vor elibera, să le oferim consiliere și să-i îndrumăm către cursuri de formare profesională.
A fost o bursă fără angajări pe loc, dar cu bariere sociale învinse.
O parte din deţinuţi au optat şi au fost selectaţi de mai mulţi angajatori, la finalul bursei numărul de selecţii ajungând la 21, fiecare din participanţi susţinând măcar câte un interviu”.
În penitenciarul Botoșani sunt încarcerați 297 de deținuți suceveni.
DAN PASCARU