În ședința din această după-amiază, consilierii locali suceveni au respins solicitarea Lidl România pentru Plan Urbanistic de Detaliu pentru un centru comercial pe strada Zamcei nr. 15, în vecinătatea colegiului Mihai Eminescu.
În adresa semnată de directorii Bogdan Moroșanu și Sorin Ianul se menționa că Lidl România își asuma costurile aferente lucrărilor de pe spațiul public din imediata vecinătate a terenului și cele determinate de relocarea stâlpilor de iluminat public de pe latura vecină străzii Mărășești.
Aleșii locali au reclamat problemele de trafic rutier și necesitatea amenajării unui sens giratoriu în zonă.
Rezultatul : un vot pentru, 7 abțineri și 15 voturi împotrivă.
În schimb, aleșii Sucevei au aprobat în unanimitate Planul Urbanistic de Detaliu pentru construirea centrului de radioterapie în curtea spitalului vechi, pe un teren de 1.000 metri pătrați.
Clădirea va avea un etaj, terenul fiind concesionat către firma Lotus Center din Cluj Napoca, valoarea proiectului fiind de 13 milioane euro.
DAN PASCARU
La Suceava se poate. Consilierii suceveni au decis ca nu mai vor un nou supermarket in oras. Punct. La Fălticeni, in schimb, PSD a hotărît că se poate, și nu oricum, că se poate ridica un supermarket din tabla de cîțiva penny, pe strada Sucevei, într-o zonă cu numeroase monumente istorice. Și de ce nu s-ar putea, cînd, în aceeași zonă, și-a tras o monstruozitate de bloc feciorul secretarei primarului Coman, cu PUZ aprobat după începerea lucrărilor, și, mai spre Colegiul Nicu Gane altă șmechereală, alt bloc, ăla din strada Pleșești-Gane, ridicat din “repararea capitală” a unei coșmelii din tablă. Tot fără PUZ, normal, că de asta a cîștigat Coman alegerile cu 80 la sută, ca să facă mușchii lui ce vrea!