În weekendul trecut a avut loc la Suceava primul turneu al campionatului regional de babybaschet ( copii sub 10 ani ) la care au participat Stomart 1 Iasi, Triumph Rădăuți, Castorii Suceava, Junior Iasi, LPS Focșani și Phoenix Suceava.
Cele 6 echipe au concurat în sala școlii nr. 9.
Desi organizatorii au decis ca scorul sa nu fie trecut pe tabelă, scopul acestui turneu fiind acela de a juca baschet si de a creste de la joc la joc, fiecare club sportiv a aflat scorul la finalul meciului pentru palmaresul personal.
Turneul a fost câștigat de Phoenix Suceava fără nicio înfrângere.
“Prin acest turneu am demonstrat valoarea pe care Phoenix o are asupra sportului sucevean si faptul că se poate face performanță și cu un buget mic, în 3 ani de activitate clubul nefiind ajutat niciodată financiar de nicio institutie publică” a declarat președintele Andrei Tiperciuc.
DANIEL BOGHIȚA
Sursa foto: Gazeta SV