Ieri seară, un echipaj din cadrul Poliţiei Vicovu de Sus a efectuat semnale regulamentare de oprire unui autoturism înmatriculat în străinătate, care se deplasa pe Calea Bucovinei din localitate.
Conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanţă de aproximativ 900 metri, moment în care, într-o curbă, din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă, șoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare și a intrat într-un gard din beton.
După impact, 2 bărbați au coborât din interior și au fugit în direcţii diferite, polițiștii procedând la urmărirea și imobilizarea conducătorului auto, identificat ca fiind un tânăr de 26 de ani din Vicovu de Sus.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că acesta are permisul de conducere reţinut din august 2015, fără drept de circulaţie, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, tânărul fiind și sancționat contravențional.
SORIN NICA