Conducerea Primăriei Suceava a plătit un studiu de circulație referitor la traficul rutier aglomerat din zona centrelor comerciale, realizat de firma Proiect Drum Iași pentru a afla lucruri deja știute.
Printre concluzii se numără ineficiența sensului giratoriu din zona bazarului, necesitatea a 4 benzi pe sens pe bulevard ( acum sunt două ), interzicerea traficului greu, pasaj subteran sau suprateran, corelarea semafoarelor, bandă de stocare în fața Shopping City și construirea unui nou pod peste râul Suceava.
Primarul Ion Lungu a declarat azi că “nu mai avem unde să extindem banda de stocare, terenul e proprietatea fostului MOBSTRAT, strada e făcută cu fonduri europene, trebuie să mai așteptăm un an pentru ca să putem umbla acolo.
Știm și noi cu pasajele, dacă n-ar fi treceri de pietoni lucrurile merg unse…
Sunt niște probleme cu infiltrațiile de apă, să zicem că cheltuim niște bani și le rezolvăm”
Lungu a prezentat o măsură mai accesibilă, mutarea trecerii de pietoni de la bazar pe sub pod, “ar fi o variantă, dar ne trebuie acceptul celor de la Apele Române”.
El a mai spus că soluția definitivă ar fi un nou pod peste râu, promisiune avansată de altfel în campania electorală PNL de la alegerile locale.
DAN PASCARU