Tracasați de problemele financiare de la club, handbaliștii de la CSU Suceava au reușit, totuși, să învingă în această seară, în sala liceului cu program sportiv, pe HC Adrian Petrea Reșița cu 28-25 (10-15).
Partida a început în nota de dominare a oaspeților, care au condus toată prima repriză și o bună parte din cea de-a doua.
Sucevenii antrenați de Adi Chiruț au egalat la 20 în minutul 46, după care au preluat conducerea până la final.
La fel ca în partidele anterioare, tabela de marcaj a jucat feste oficialilor, întrerupându-se de mai multe ori.
După acest meci, CSU ocupă locul 9 în clasamentul Ligii Naționale din 14 echipe.
MIHAI SPÎNU