Primarul PSD de Fălticeni Cătălin Coman a întocmit proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în anul fiscal 2017 și la înregistrat la nr. 24369/ 07.11.2016. El poate fi găsit pe pagina de internet a Primăriei Fălticeni (www.falticeni.ro – la secțiunea impozite), unde a fost pus probabil pentru a se trece peste o prevedere legală – consultarea publică. Doar că nimeni nu știa de acest proiect, inclusiv consilierii locali de la PSD, PNL, și ALDE cu care am discutat noi.
http://www.falticeni.ro/impozite/tablou%20imptax%202017%20proiect.pdf
Practic, se păstrează creșterile de anul trecut, criticate nu numai de consilierii locali PNL, ci și de mulți oameni de afaceri.
Coman spunea, la începutul acestui an, că “taxele au rămas la același nivel cu cele din 2015, dar mărirea a fost determinată exclusiv de prevederile noului Cod Fiscal.
Sunt posibile unele modificări, pe ici, pe colo.
Nimeni nu poate să-și asume încălcarea legii, chiar dacă ne-am dori anumite facilități”.
Fals! Ar fi putut să aleagă cotele minime aplicabile valorii de impozitare, dar au preferat să încaseze mai mulți bani de la contribuabili, persoane fizice și juridice, prin aplicarea cotelor maxime permise de Codul Fiscal conceput și asumat de guvernul Victor Ponta.
Majoritatea PSD din admnistrația publică fălticeneană, în frunte cu primarul Cătălin COMAN, inițiatorul proiectului de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale aplicabile în anul fiscal 2016, a profitat la maxim de prevederile Legii 277/2015 privind Codul Fiscal și a ignorat realitatea unui oraș mort economic.
CITEȘTE
În 2017, pentru clădirile rezidențiale și clădirile anexă aparținând persoanelor fizice impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 0,1 % asupra valorii impozabile a clădirii.
La clădirile nerezidențiale ale persoanelor fizice cota aplicată este de 1,3 %, cu excepția celor utilizate pentru activități agricole, la care cota este de 0,4 %.
În privința persoanelor juridice, pentru clădirile rezidențiale impozitul va crește cu 0,1 %, iar la clădirile nerezidențiale cu 1,3 % ( în domeniul agricol 0,4 % ).
În cazul în care persoana juridică nu a actualizat valoarea impozabilă a clădirii în ultimii 3 ani, cota impozitului este de 5 %.
Plata cu anticipație a impozitelor pe clădiri, terenuri și mijloace de transport în primul trimestru al anului viitor aduce bonificația obișnuită de 10 %.
Cum se poate observa din imaginea video de mai sus, surprinsă la ședința CL Fălticeni în care s-au stabilit taxele și impozitele locale, primarul Cătălin Coman îi întoarce spatele omului de afaceri Cristi Ileana. când acesta încearcă să explice impactul noilor taxe asupra fălticenenilor și faptul că sunt localități unde hotărârile au fost modificate, iar cotele de calcul a impozitelor au fost scăzute.
Primarul Coman are majoritate zdrobitoare în Consiliul Local Fălticeni și poate trece orice proiect de hotărâre dorește doar cu aleșii locali social-democrați. Propunerea sa primi girul deliberativului cu ușurință, fără ca cei 4 consilieri din opoziție ( 2 PNL și 2 ALDE) să se prezinte la vot.
Proiectul de hotărâre publicat pe pagina de internet a Primăriei Fălticeni reprezintă ceea ce primarul PSD Cătălin Coman își dorește: menținerea cotelor de impozitare nesimțite și în anul 2017.
Mă întreb dacă consilierii locali PSD din Fălticeni vor sta tot cu capetele în pământ când vor vota aplicarea cotelor maxime, așa cum s-a întâmplat anul trecut – vezi imaginea de mai jos.
SERGIU JIPA
Ziarul de pe Net
Singurul oponent cu vehementa al acestei jecmaneli este vicele………………, dar de unul singur ce poti sa faci.
La A3 aseara ne explica presedintele, cum sta treaba…………… si anume,
programul de guvernare cuprinde in linii mari:
1.Scaderi de impozite (impozitul pe profit 0, pe bunuri, ……. smd.)
2.Cresteri de salarii!!!
Din cate am inteles, vicele il va contacta dupa alegeri pe Dragnea, pentru a-l pune la punct pe pontistul de primar.
P.S. Explicatie DEX pentru cei ce au absolvit doar trei facultati.
JECMĂNEÁLĂ ~éli f. Delict constând în lipsirea cuiva de bunuri materiale prin folosirea forței sau a anumitor privilegii sociale. /a jecmăni + suf. ~eală.
Primarul Coman procedeaza corect, vinovati sunt falticenenii care au votat pe 6 iunie aceasta aberatie – 15 consilieri locali din 19 PSD, asta e democratia ( tipic falticeneana ), tineti-o tot asa ! ?
BANII TE RIDICA ,BANII TE COBORA .
DNA te leaga
URA!URA!URA!
Falticenenii nu au nici o sansa cu acesti consilieri PSD.Pe ei nu-i intereseaza
problemele reale ale oamenilior care muncesc .Si-au creat privilegii numai pentru ei.Tu cetatean falticenean trebuie sa duci cat mai multi bani la BUGETUL LOCAL .
La PSD-isti nu conteaza ca nu ai de unde sa duci . Astia au uitat sa fie oameni !
Toti sacii sunt in caruta lor (majoritatea din consiliul local) . Primarul Gheorghe ,
poate face ce vrea ,consilierii sunt docili si cuminti ,iar falticenenii sunt usor de pacalit. Daca nu esti cuminte ,nu te mai pune Gheorghe pe locuri eligibile la alegeri .Acuma intelegeti unde este interesul ?!Sa tina de putere cu dinti ,sa-si
voteze salarii mari ,pensii speciale ,protocoale ,privilegii ,etc. numai pentru ei si
pe banii contribuabilului .