În cursul zilei de astăzi, 4 ianuarie 2016, la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informaţiilor făcute publice prin materialul difuzat pe data de 3 ianaurie 2017 pe postul România TV. În această înregistrare, Traian Băsescu relata despre informaţiile pe care le primea în legătură cu cauze judiciare aflate în curs de soluţionare.
Dosarul a fost deschis ca urmare “ca urmare a vehiculării în mass media a unor informaţii privind posibile imixtiuni în actul de justiţie, astfel cum a rezultat dintr-o înregistrare făcută publică de fostul deputat Sebastian Ghiţă în care este redat un dialog între fostul preşedinte al României Traian Băsescu şi o altă persoană.”
DANIEL BOGHIȚĂ