ÎNTRE AGONIE ŞI EXTAZ
În fiecare an
veneai albă şi tăcută
sub falduri îngheţate iar eu
te admiram şi încremeneam
sub răsuflarea ta rece
Astă noapte ai apărut de nicăieri
brusc fugărită de biciul necruţător
al crivăţului care nu mai contenea
Te zbăteai printre crengile golaşe
fără să observi că zbuciumul îţi
zdrenţuia poala veşmântului imaculat
Plângeai iarnă şi lacrimile tale
îngheţau sărutând febril
ramurile copacilor care
asistau neputincioşi la drama ta
Într-un târziu am adormit
ascultând muzica nefirească
ce se zvârcolea între bucurie şi suspinuri
La revărsatul zorilor
mi-am strecurat privirile curioase
pe fereastra zgribulită şi am amuţit
Agonia ta din noapte a schimbat în mirific
griul din jurul meu în ghirlande
mai strălucitoare decât diamantele
care îmbrăţişau totul în jur
până la extaz
Am înţeles
nu ştiu pentru a câta oară, Doamne
că un lucru minunat se face cu multă trudă
Am îngenunchiat şi am binecuvântat
o nouă dimineaţă înveşmântată
în Alb de Mireasă
ELENA MARIN ALEXE