Potrivit unui comunicat de presă transmis de Prefectura Suceava, din cauza vizibilității scăzute sub 10 metri și a intensității deosebite a viscolului, drumul DN17 rămâne în continuare închis între Suceava și Păltinoasa, iar circulația a fost deviată prin Fălticeni – Cornu Luncii – Gura Humorului.
În ceea ce privește alimentarea cu energie electrică, localitatea Chiril, din comuna Crucea este total nealimentată și se înregistrează avarii parțiale în mai multe localități unde intervin echipajele EON.
Pe tronsonul Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei, în zona Pasului Mestecăniș, se va restricționa pentru perioade scurte de timp traficul greu peste 7,5 tone în vederea curățării carosabilului și împrăștierii de materiale antiderapante.
Până la această oră, pe celelalte drumuri din județ se circulă în condiții grele de iarnă.
În ultimele 24 de ore, pompierii militari suceveni au intervenit la 60 de misiuni din domeniul situaţiilor de urgenţă. S-au înregistrat 21 incendii, 20 intervenţii ale pompierilor paramedici SMURD, 7 patrule de identificare a persoanelor fără adăpost şi 12 alte misiuni specifice.
SORIN NICA
Ziarul de pe Net