Viscolul puternic, căderile de zăpadă şi temperaturile extrem de reduse au cauzat mai multe avarii în zona Moldovei, în special la liniile electrice aeriene de medie tensiune ce deservesc localităţi din mediul rural.
Au fost afectate în special elemente de izolaţie şi conductoare electrice, precum şi elemente de suport şi susţinere ale acestora.
“Echipele Delgaz Grid (fostul EON Distribuție) au intervenit în permanenţă în această periodă, şi, în ciuda condiţiilor neprielnice, au remediat în bună măsură avariile apărute. Menţionăm că în această dimineaţă erau nealimentate 29 de localităţi, numărul acestora scăzând simţitor până la această oră.
Precizăm că sunt porţiuni de reţea aflate la mare distanţă de căile de acces practicabile în condiţiile date, deplasarea echipamentelor, materialelor şi sculelor necesare pentru efectuarea reparaţiilor se face manual, ceea ce mareşte durata de intervenţie faţă de condiţiile normale.
În pofida acestor condiţii dificile, intervenţiile vor continua până la remedierea tuturor avariilor şi reluarea alimentării la toţi consumatorii”, ne-au declarat reprezentanții Delgaz Grid.
La aceasta oră sunt nealimentate (total sau parţial) şapte localităţi:
- Botoşani: Ibăneşti;
- Iaşi: Movileni, Chişcăreni;
- Neamţ: Vulpăneşti, Moldoveni;
- Suceava: Chiril;
- Vaslui: Găneşti.
Având în vedere condiţiile meteo prognozate situaţia avariilor din sistemul de distruţie este una dinamică, putând surveni modificări.
ANA POPESCU