În ședința din această după-amiază, consilierii locali suceveni au decis în unanimitate că elevii și studenții domiciliați în oraș vor plăti 33 lei lunar pentru abonamente pe toate liniile TPL, aceeași valoare urmând să fie achitată și de pensionari.
Suma reprezintă jumătate din valoarea unui abonament nesubvenționat.
De asemenea, elevii și studenții orfani, elevii și studenții cu cerințe educaționale speciale, precum și cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecție specială sau tutelă beneficiază de gratuitate pentru transportul local în comun.
Donatorii de sânge din municipiul Suceava beneficiază de abonamente cu tarif redus cu 50 % pentru transportul local TPL, pe baza actelor doveditoare, pentru o perioadă de o lună pentru fiecare donare.
Cetățenii de onoare ai municipiului reședință și sportivii de performanță primesc gratuitate la abonamentele lunare pentru transportul public local, la fel elevii și studenții unităților de învățământ din municipiul Suceava care au participat în ultimii 3 ani cel puțin odată la faza națională / internațională a unei olimpiade școlare ori au obținut în aceeași perioadă premii sau mențiuni la faza finală a unui concurs cu participare internațională.
DAN PASCARU