Am intrat şi eu la teatrul „Matei Vişniec”, luând o piatră în gură pentru că n-am mai fost acolo niciodată. Aşa spun bătrânii că-i bine să faci când intri într-o locaţie în care calci pentru prima dată!…
Sala plină – premieră la filmul „6,9 pe scara Richter” de Nae Caranfil. Rgizorul, prezent şi el, ne-a introdus în atmosfera scenariului, prin dezvăluirea scopului de a ridiculiza unele obsesii întreţinute de mass-media timpurilor contemporane. Intriga se ţese în jurul obsedantului „cutremur devastator” ce va trebui să se întâmple, cel pe care-l trăiesc personajele din film, fiind considerat un „avertisment” al „marelui dezastru” suprapus cu psihozele unor apocalipse declarate ca iminente, dar eşuate lamentabil, înnodate cu alte obsesii de natură familială, venite din planuri diferite: incriminata „bulină roşie” a clădirilor nesigure din punct de vedere seismic din Bucureşti în care personajele principale locuiesc, gelozia conjugală complicată de aventura amoroasă a tătălui, consumată în apartamentul fiului.
Nu vă voi dezvălui prea mult din reţeaua de intrigi şi implicaţii ce construiesc parcursul dramatic, dar vă pot spune că aveţi parte de o comedie savuroasă, subtilă, foarte bine jucată, ce te ţine continuu atent. E drept că nu-i chiar pentru toată lumea, pentru că nu-i o comedie uşoară, banală, ci din contră, adresată unui nivel minim de erudiţie. Poate acesta-i şi motivul pentru care pelicula a fost premiată!…
Aşa că văzând filmul, pot afirma că „6,9 pe scara Richter” este un titlu cu multiple sugestii pornind de la faimoasa cifră 6,9: fie făcând referire la măsura de pe scara Richter a unui cutremur de mare magnitudine, fie ca fiind o posibilă aluzie la erotismul descris în Kamasutra, în care faimoasa cifră (dar fără virgulă) are conotaţii erotice, fie o răstunare de situaţie după acel „punct” pus unei relaţii, aşa cum poate fi interpretată cifra nouă în raport cu cifra şase, fie un început al unei apocalipse anunţate de celebrul număr 666, aici cifrele fiind substituite prin virgula din mijloc şi răsturnarea ultemei cifre. Iată cum titulatura a devenit furnizor de multiple implicaţii, toate regăsindu-se într-o formă sau alta în scenariul filmului. Pot spune că, prin această peliculă, Nae Caranfil a creat o capodoperă a comediei româneşti, un cocteil de intrigi, sentimente, bun gust, umor aluziv, dar şi direct, o poveste de dragoste consumată savuros, foarte bine interpretată, la care se adaugă reţeta unui music-hall, în loc de concluzii.
Invit, cu mare drag, publicul să-şi dezlipească ochii din „şarada” cotidiană şi să-şi ofere puţin respect de sine, căutând să-şi ofere o stare deplină relaxare fizică şi mentală privind proiecţia acestei pelicule. Veţi ieşi din sala de spectacol ca după un tratament SPA, vă garantez!
GABRIEL TODICĂ
Ziarul de pe Net
