60.000 lei va costa participarea județului Suceava la Târgul de Turism al României de la București ( 16 – 19 februarie ), Târgul Agri Travel & Slow Travel Bergamo ( 17 – 19 februarie ), Târgul Utazas Budapesta ( 2 – 5 martie ) și Târgul de Vacanțe Cluj Napoca ( 10 – 12 martie sau 24 – 26 martie ).
Sumele defalcate sunt : 12.000 lei București / 30.000 lei Bergamo / 10.000 lei Budapesta / 8.000 lei Cluj Napoca.
Delegațiile județului care vor participa la târgurile din Italia și Ungaria vor fi alcătuite dintr-un reprezentant al Serviciului Turism, un meșter popular și un translator.
Șeful grupului de consilieri PSD Dan Cușnir nu a ezitat să bage bățul prin gard președintelui CJ Gheorghe Flutur : “Care sunt argumentele participării la târgul de la Budapesta, în aceeași perioadă are loc un târg la Londra, unde avem zbor direct…
Care au fost argumentele pentru care nu mai participăm la târguri de tradiție, cum ar fi Viena și Stuttgart ?
Anul trecut ați încercat să forțați participarea la târgul de bunuri de larg consum de la Bergamo.
Bugetul alocat acestui târg a fost de 93.000 lei, bugetul alocat acestor 4 târguri din 2017 este de 60.000 lei.
Acuma eu nu sunt edificat, a fost supradimensionat bugetul pentru Bergamo de anul trecut sau sunt subdimensionate bugetele celor 4 târguri ?”
Iritat, dar făcând eforturi să-și păstreze calmul, Flutur a răspuns : “Încerc să păstrez un ton decent și să vă dau răspunsuri punctuale, fără să alunec spre ceea ce s-ar merita la un moment dat, ca să discutăm în același registru !
Am avut discuții cu asociațiile de turism, cu operatori de turism și am ajuns la aceste concluzii, din Ungaria vin turiști în stațiunile noastre.
Mult discutatul Bergamo, noi eram invitații speciali care să facem acolo campanie în sensul bun ( Cușnir : „Campanie electorală !” ), de aceea apăruse număr mai mare de oameni.
Intram în campanie, au fost fel de fel de discuții, nu a fost bine, am explicat la momentul acela, acum venim cu un format prudent, dar să fim prezenți acolo, să prospectăm piața”.
DAN PASCARU