Încă nici nu a sunat orologiul ora fix şi sala „Pictor Aurel Băeşu” deja se umpluse de oameni sosiţi pentru lansarea de carte. Marţi, 24 ianuarie 2017, tocmai de ziua Unirii Principatelor, la ora 17:00, amfitrioanele, Mioara Gafencu şi Maria Mitocaru, au prezentat o carte document, a treia din colecţia de carte documentară, „Dimensiunile Timpului”, aşa cum îi spune şi titlul, „O incursiune în istoria şi viaţa farmaciilor fălticenene”.
Aflăm de la autoare că ideea mocneşte de mai bine de zece ani, d-na profesor Mioara Gafencu fiind descoperitoarea unei istorii legate de „Grădina liniştii”, în care Sadoveanu – celebrul Sadoveanu – şi-a construit visul boem pe tărâmul de poveste achiziţionat de la un anume Vorel (venit din Boemia). Dacă pentru mulţi acest nume n-ar fi stârnit interes, iată că săpând adânc în istorie, a ieşit la lumină că tocmai dinastia Vorel este una din viţele ce au „construit” baza solidă a industriei farmaceutice din Fălticeni, extinzându-se, prin genealogie, spre Ţinutul Neamţului. Povestea este detaliată în carte, iar curioşii işi pot înfige privirea în filele cărţii pentru a devora istoria, „nişte norocoşi”, am spune dat fiind faptul că o putem citi, negru pe alb, din filele cărţii. Un noroc şi al neobositei doamne profesor de a-şi vedea opera închegată, după săpături în viscerele istoriei, după un sprijin consistent din partea familiei Mitocaru, ce au căutat, prin d-na Maria Mitocaru, să pună umarul la desăvârşirea acestei opere. „A fost cheia”, după cum afirma d-na Gafencu, „spre a deschide uşile cunoaşterii, de a pătrunde în intimitatea farmaciei”, a muncii de farmacist, în genere, şi în special a industriei farmaceutice dezvoltate de familia Mitocaru.
Cartea trece subtil de la „începuturi” spre prezentul mult mai bine documentat, fiind scanată absolut toată activitatea farmaceutică fălticeneană (atât cât le-au permis urmele trecutului), de la preocupările specifice, până la hobby-uri. De altfel, numărul mare de imagini, documentează vizual istoria, mai cu seamă cea postdecembristă, „când s-a trecut, în cei douăzeci şi ceva de ani, de la balanţa manuală, la cea electronică”, aşa cum preciza în alocuţiunea sa, d-na Maria Mitocaru. Şi pentru că vorbim de hobby, veţi găsi în carte şi imagini după obiecte de artă – în special tablouri, fie achiziţionate, fie lucrate de farmacişti -, dar şi creaţie literară, în special poezie.
Despre documentul lansat la Fălticeni, în ziua de 24 ianuarie, au vorbit în detaliu, Doina Cernica, aducând în atenţie „începuturile” preocupării umane spre arta vindecării, făcând referire la mitologia greacă, completate ulterior de observaţiile creştine ale Monahiei Elena de la Voroneţ, cu privire la forţa vindecărilor aduse de Mântuitor. Sosit special din Dolheşti, a dorit să-şi exprime elogiul şi dl. Valeriu Sandovici, aruncând un ochi critic asupra construcţiei volumului.
În orice caz, datorită unui efort conjugat al unor fălticeneni inimoşi, fondul documentar al Fălticeniului a mai bifat o reuşită. De azi, Fălticeniul mai are încă o amintire!…
GABRIEL TODICĂ