Încheierea unui contract financiar – administrativ între directorii de școli și primari, în cadrul legii de management, a stârnit nemulțumirea primarului de Suceava Ion Lungu.
El a declarat azi, în conferința de presă săptămânală, că există obligația ca Primăria să asigure granturi „în condițiile în care nu avem bani pentru noi”.
”E o problemă la care încă meditez, cugetez, deși este un act normativ…
Avem doar vreo două drepturi și vreo 8 obligații.
Eu nu pot să fiu și director de școală și director la TERMICA și la ACET și la TPL !
Ne-au transferat unitățile de învățământ și acum ne bagă și acest contract financiar – administrativ !” a spus el.
Întrebat ce va face în aceste condiții, Lungu a fost ambiguu : ”Nu știu, să vedem ce se mai întâmplă…
Mi se pare un pic așa pusă…”.
DAN PASCARU