Pe 3 februarie, președintele USR Suceava, Teodora Munteanu, a transmis scrisori deschise parlamentarilor județeni PSD și ALDE, precum și șefului organizației municipale PSD Suceava, Dan Cușnir :
“Vă cerem să respectaţi statul de drept şi să cereţi Guvernului abrogarea Ordonanței de Urgență nr. 13/2017 de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală !
Vă rugăm să nu ignoraţi protestele miilor de suceveni care îşi manifestă dezaprobarea faţă de această procedură toxică ce clatină din temelii justiţia in România.
Încrederea pe care v-au acordat-o alegătorii la recentele alegeri vă dau dreptul să legiferați și să guvernați, dar nu discreționar.
Voturile primite pe 11 decembrie 2016 nu sunt un cec în alb și nu legitimează acțiunile din ultimele zile.
Vă solicităm să vă exprimați public poziția.
În aceste zile, tăcerea înseamnă complicitate.
Vă rugăm să aveti curaj şi să le dovediţi alegătorilor dvs. că bucovinenii sunt oameni mândri si verticali, nu slugile lui Liviu Dragnea şi ale lui Calin Popescu Tariceanu.
Salutăm decizia unor membri PSD și ALDE din țară de a se alătura protestului românilor, de a respecta principiile democrației mai presus de disciplina dictatorialăă a actualei conduceri, înțelegând mecanismul de creare și implementare a unei ordonanțe și efectele acesteia pe termen mediu și lung.
Cu speranţa că nu veţi pune niciodată reprezentarea Sucevei şi Bucovinei mai prejos decât interesele meschine ale liderilor dumneavoastră de partid”.
Azi, Cușnir i-a răspuns lui Munteanu tot printr-o scrisoare deschisă :
“Privesc scrisoarea dumneavoastră cu mult interes, dar și prin prisma unei stări de uimire.
Încă de la început vreau să vă asigur că am suficientă înțelepciune, astfel încât să vă iert limbajul ales, în mod evident nefericit, pentru o scrisoare publică, scrisoare adresată în virtutea calității pe care o dețineți, respectiv cea de lider local al unei formațiuni politice.
Spun acest lucru mai ales datorită faptului că toți cei care mă cunosc știu că nu am fost niciodată și nici nu sunt adeptul cuvintelor jignitoare sau al vorbelor goale, populiste. ( … )
Prin toată activitatea pe care am desfășurat-o atât ca simplu cetățean, cât și, cu voia dumneavoastră, ca om politic, am fost adeptul respectării drepturilor și libertăților tuturor celor alături de care conviețuiesc, precum și adeptul respectării legilor aplicabile pe teritoriul României sau pe teritoriul altui stat, dacă am avut ocazia să călătoresc pe mapamond.
De aceea, îndemnul dumneavoastră de a respecta statul de drept, îndemn cu care începeți scrisoarea, mă surprinde.
Nu era necesar, deoarece acest lucru l-am făcut toată viața și, mai presus de orice, îmi educ copiii zi de zi să aplice acest principiu.
Dar vă mulțumesc pentru readucerea aminte.
În ceea ce privește presupunerea dumneavoastră cum că aș ignora protestele sucevenilor, vă înșelați.
Sunt îngrijorat, dar îngrijorarea mea se oprește la limita dialogului civilizat, al argumentelor pertinente, al dreptului de a vorbi, dar și al dreptului de a asculta.
Sunt mai degrabă îngrijorat dacă, în calitate de părinte, pot să fiu un exemplu demn de urmat pentru copiii mei, dacă pot insufla celor de lângă mine setea de adevăr și de echilibru sau dacă am pot să contribui, cât de modest, la traseul acestui oraș către o stare de normalitate.
Cât privește tăcerea ”complice” pe care mi-o atribuiți, țin să vă întreb dacă ați dorit vreodată să dialogăm și v-am refuzat ?
Ușa mea a fost mereu deschisă tuturor cetățenilor care au avut o bucurie sau o doleanță de împărtășit.
Vă asigur că acest lucru va fi valabil și în cazul dumneavoastră.
Caracterul public al scrisorii dumneavoastră nu îi dă nici consistență, nici greutate.
Probabil, aflându-vă la începutul carierei politice, considerați că alegând această metodă cuvintele dumneavoastră au mai multă forță.
Rămâne ca cititorii să judece acest lucru, dar m-aș bucura mult mai mult dacă cetățenii ne-ar judeca în primul rând după fapte și după efortul depus zi de zi în încercările de a le asigura o societate în care lucrurile să funcționeze normal și eficient.
Totodată, vorbiți în scrisoarea dumneavoastră despre curaj.
Au fost oameni mari în istoria acestui popor, care au vorbit cu mult mai multă modestie despre acest subiect.
Dar, ca să nu apreciați greșit abordarea mea, vă rog să mă ajutați să am curajul de a răspunde copilului meu, care m-a întrebat de ce oamenii care protestează pe străzi au înscris pe pancarte cuvinte atât de urâte, dacă ei afirmă că militează pentru o lume mai bună?
În ceea ce privește subordonarea politică necondiționată, pe care o insinuați în mod aproape jignitor, vă asigur că am fost și am să fiu până la sfârșitul vieții ”slugă” într-un singur sens : sluga celor care și-au pus speranțele în mine că pot, prin ceea ce fac și spun zi de zi, să aduc speranță în viața lor cotidiană, că pot să contribui la dezvoltarea conștiinței civice a acestui oraș, că pot să clădesc poduri și nu ziduri între oameni.
Nu pot să mă pronunț în ceea ce privește implicația juridică a actelor normative asupra cărora mă îndemnați să îmi expun punctul de vedere, pentru nu dețin în acest sens competențe, cum de altfel sunt convins că nici profesia dvs. nu vă califică la astfel de aprecieri, decât cel mult subiective, dar, iarăși, acest lucru v-ar descalifica și dezonora.
Sunt oameni în statul de drept care se ocupă cu acest aspect.
Nu am pretenția, cum și dvs. n-ar trebui să o aveți, că mă pricep la toate.
Sunt un adept convins al vorbelor unui om mult mai înțelept decât mine, care spunea că libertatea mea se oprește acolo unde începe libertatea celuilalt, de aceea mă opresc aici, mulțumindu-vă pentru intereseul remarcabil pe care îl acordați pentru creșterea încrederii cetățenilor în oamenii politici.
Chiar și în acei oameni politici aflați la început de carieră.
Vă urez curaj, înțelepciune și sinceritate în fața cetățenilor orașului Suceava”.
DAN PASCARU
Pe bune?!?! Adică este posibil ca sucevenii să creadă că un patron, în speță dl Cușnir, poate fi slugă? Eu zic să caute alte cuvinte dl Cușnir. Poate va fi mai credibil.
Corect este însă a menționa că U.S.R. este o alternativă politică toxică pentru Suceava. Nu vine acest partid politic nou cu nimic strălucit pentru oraș. De fapt, nu vine nici măcar cu ceva opac. Nu vine cu nimic în afară de niște teme de la centru. RUIȘINE ȘI VOUĂ, U.S.R.!!!!
Nea Alecu, nu fi asa de categoric cu USRul ca nu se stie cand mentorul tau politic Catalin Costea te duce si acolo. Nu uita ca ati trecut prin 4 partide in 2 ani PMP, PDL, PNL, UNPR. Urmeaza ALDE. Cam multe partide la varsta matale. La Catalin rimeaza cu procentul obtinut la alegeri. Stai jos, ai nota 4.
Nu posta și nu vorbiți în numele meu, Ioane vezi ca greșești omul și Alecu pot fi mai mulți …așa că te rog frumos lasă acuzele… uite postez cu numele meu, dacă tot ești așa de informat, apropo eu nu postez pe ZDPN, poti sa ma cauti pe facebook și să-mi spui direct ce ai de spus, nu sa vorbești despre mine când nici măcar nu am fost cel care a comentat ceva. Mulțumesc Frumos pentru înțelegere.Așa ca tu ai nota 2 că te iei de oameni aiurea.
ALDE! ALDE! Tăriceanu, Baisanu!