Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ANAF a declanşat Operaţiunea Scut 2017 prin intensificarea controalelor la frontieră, în trafic, în pieţe, târguri şi oboare, pentru combaterea traficului ilicit de ţigarete la frontierele U.E.
Poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de frontieră Suceava, echipe mobile și canine ale Direcției Generale a Vămilor din cadrul ANAF si lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Suceava au desfăşurat acțiuni comune specifice în zona de responsabilitate a Poliţiei de Frontieră Suceava.
Acţiunile s-au desfăşurat la Rădăuți, Siret, Vicovu de de Sus, Brodina și Ulma, scopul fiind prevenirea şi combaterea contrabandei şi traficului ilegal cu ţigări de provenienţă extracomunitară şi a altor produse accizabile.
În urma activtăților desfășurate s-au confiscat bunuri accizabile în valoare de peste 5.500 lei, fiind aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare de 61.300 lei.
Au fost întocmite la 4 cetățeni români lucrări penale pentru săvîrșirea infracțiunii de contrabandă cu produse accizabile ( tigarete si băuturi alcoolice ).
SORIN NICA