În ultimele zile, utilajele Sistemului de Gospodărire a Apelor au degajat podurile de gheață din zona confluenței râurilor Dorna și Bistrița.
Excavatoarele și buldozerele au deblocat albia Bistriței pe o lungime de circa 400 metri, în aval de confluența cu Dorna.
În prezent se apreciază că zăporul de pe râul Dorna are asigurată deplasarea în aval, iar locuințele din cartierul Obor nu se mai află în pericol de inundare.
Prefectura Suceava a anunțat azi că se va continua monitorizarea cursului râului Bistrița, în amonte de municipiul Vatra Dornei, întrucât în bazinul superior al râului Bistrița până în zona Cîrlibaba este format un pod de gheață care în prezent poate crea probleme pe tronsonul Iacobeni – Vatra Dornei.
DAN PASCARU