În ședința de mâine, consilierii locali din Fălticeni vor aproba proiectul referitor la schimbarea destinației terenului de sport de la fostul corp al colegiului Vasile Lovinescu ( strada Ion Creangă nr. 84 A ) în teren disponibil pentru construcția de locuințe.
Terenul respectiv are o suprafață de 2.002 mp. și este situat în spatele maternității care se amenajează acum.
“Având în vedere că suprafața de 2.002 mp. nu mai deservește colegiul, aflându-se și la o distanță foarte mare de corpurile principale ale unității de învățământ, consider oportună schimbarea destinației” susține primarul Cătălin Coman.
În raportul de specialitate semnat de directorul tehnic Anton Naforniță se menționează că „activitatea școlară a colegiului se poate desfășura în condiții optime în imobilele situate pe strada Maior Ioan nr. 1 și nr. 10 deținute în administrare”.
MIHAI SPÎNU
Ziaruldepenet.ro
Locuitorii din vecinătate și nu numai ar trebui să se opună, nu poți trînti pur și simplu un bloc într-o zonă tihnită cum e Oprișeni. Dacă tot ține primarul Coman să se facă ceva frumos acolo, de ce nu face, de exemplu, o creșă? Așa, după ce se înalță blocul, vine biserica și cere să facă un cimitir, măcar să fie tot ciclul vieții, de la maternitate la mormînt.