Văzusem de curând un film despre viaţa lui Amedeo Modigliani şi mi-a rămas întipărit în minte că artistul îşi surprinse pe pânze iubita, dar refuzase să-i definească ochii. Motivul fiind explicat prin replica sa: „Am să-ţi pictez ochii când îţi voi cunoaşte sufletul!”
Multă vreme m-am gândit la greutatea de a găsi suficientă determinare pentru a picta ochii, dar trebuie să recunosc că forţa lor de expresie este infinit de greu de surprins pentru a fi imortalizată pe pânză. Încerc şi eu aşa ceva de o bună bucată de vreme şi, cred că, pe undeva, Modigliani avea dreptate!… „Ochii sunt oglinda sufletului” şi, astfel, prin ei se transmite o stare de spirit, trăită de subiect. Dacă în relaţia directă oamenii simt sufletul, fie prin vibraţiile vocii, prin limbajul trupului, prin expresia ochilor, acest „mesaj” este o foarte mare provocare pentru un plastician pentru a-l surprinde în toţi parametrii săi. Într-o acest fel de justificare găsesc explicabil gestul pictorului italian.
Tot într-o astfel de logică am privit şi lucrările pictorului de origine turcă, Zerrin 
Tekindor. Portretele sale impresionează tocmai prin această expresivitate a ochilor. Uneori mult prea mari în raport cu anumite standarde utilizate în portretistică, artista găseşte un echilibru, fie prin utilizarea unor cromatici ce aduce anumite provocări ale utilizării contrastului, mai aproape de arta make-up, decât de tradiţia utilizată în arta plastică. Figurile surprinse de Domnia Sa sunt femei moderne, cochete, în care ochii sunt punctul de interes al întregii compoziţii. Expresivitatea lor dezvăluie un sentiment de divulgare a interiorului sufletesc al personajului portetizat, cam ceea ce cred eu că a căutat Modigliani în ochii iubitei sale.
Căutarea expresivităţii nu se limitează numai la domeniul portretisticii, Zerrin Tekindor abordând şi lucrări de inspiraţie naivă. Regăsim un univers al copilăriei surprins pe mai multe paliere. Fie adolescenţa, fie deplina maturitate, au în ochii artistei aceeaşi candoare. Chiar dacă in astfel de tablouri ochii personajelor sunt nedefiniţi (personajele fiind mici în raport cu intreaga dimensiune a tabloului), limbajul trupului este cel vorbeşte pentru artist. Forma expresivă este luată de liniile ce definesc trupurile. Se recunoaşte o comunicare nonverbală între protagoniştii scenei şi o emitere a unei stări de spirit al ansamblului compozitional, către privitor.
Trebuie să precizez că artista turcă Zerrin Tekindor[1] şi-a îndreptat primii paşi din definirea ei profesională către teatru. Devine actriţă la Teatrul de Stat Adana din anul absolvirii Conservatorului de Teatru din Hacettepe, în 1985, iar după doi ani, la Teatrul de Stat din Ankara. Din 2003 este actriţă la Teatrul de Stat din Istambul. Are o fumoasă şi impresionantă carieră, jucând în piese de teatru şi filme, abordând roluri diverse, obţinând şi numeroase premii de notorietate. Dorind să-şi definească înclinaţiile artistice, Zerrin Tekindor a absolvit, între anii 1990 şi 1994, Universitatea de Arte Frumoase Bilkent. Aşa că în viaţa ei artistică a imbinat actoria cu arta plastică, căutând de multe ori să-şi surprindă colegii de scenă în numeroasele sale portrete.
De multe ori am avut impresia – şi viaţa mi-a arătat multe exemple – că sufletul de artist este special. Vibrează pe alte note decât multă lume poate să perceapă. Mulţi oameni aspiră spre asemenea palier deşi vibraţia lor interioară nu-şi găseşte ritmul de rezonaţă cu universul. Dar sunt unii oameni care pot în mod firesc, iar sensibilitatea lor este atât de mare încât este suficient să „sufli” o provocare şi ei sunt capabili să o „prindă” şi să rezoneze frumos de parcă ar fi cântat această melodie de când lumea. Un artist nu poate fi decât unul complet, iar el se poate reinventa ori de câte ori simte. O face cu lejeritate. Cred că numai aşa poate fi identificat artisul, eruditul autentic. Zerrin Tekindor este un artist complet ce vibrează în tonurile sensibilităţii sale, ca actriţă şi ca poet al pânzei. Trebuie să-i cauţi acordurile interne pentru a-i pătrunde sufletul. E la vedere: atât prin teatru, cât şi prin film, dar şi prin arta vizuală.
GABRIEL TODICĂ
[1] http://www.zerrintekindor.com/?_Args=MainPage
