În perioada 6 – 9 aprilie se va desfășura la Universitatea Ștefan cel Mare Suceava conferința științifică internațională LUMEN Rethinking Social Action. Core Values in Practice.
Conferința, la care vor lua parte 150 de specialiști, este organizată în baza unui parteneriat între Asociația LUMEN și USV, cu sprijinul Primăriei Suceava și a Universității Yuryi Fedkovich Cernăuți.
A 8-a ediție a Conferințelor LUMEN este o manifestare cu caracter transdisciplinar a cărui scop general este promovarea excelenței științifice, încurajând originalitatea în cercetarea științifică, în domeniile sociale și umaniste.
În cadrul conferinței vor fi susținute workshop-uri asociate, pe teme variind de la educație non-formală, didactici apreciative, olimpism și valori olimpice, valori etice în asistența socială, comunicarea în sfera profesiunilor juridice, dileme ale aleșilor locali, până la tehnici de elaborare a articolelor științifice, etica publicării, perspective asupra intervenției sociale.
SERGIU JIPA
Ziaruldepenet.ro