În 1980 era dată în folosință Întreprinderea Chimică Fălticeni, unitate gândită de conducerea comunistă să devină al doilea producător naţional de polimetacrilat de metil, după Copşa Mică.
Pe 2 iunie 1982 Chimia primea vizita președintelui Nicolae Ceaușescu și a soției sale Elena, prilej cu care era prezentat, cu mândrie, detergentul Ra produs la Fălticeni. Un martor ocular își amintește că vizita a fost rapidă, Ceaușeștii dorind să plece cât mai repede spre Suceava. Atunci au început să apară zvonurile referitoare la noxele din atmosferă.
O mie de oameni își luau lefurile de la Întreprinderea Chimică, iar producția mergea atât la intern, cât și la export, în Europa de Est și Africa.
Un incident ținut sub tăcere a fost explozia din 1988, când un nor toxic eliberat în atmosferă ar fi omorât câteva zeci de animale.
Căderea comunismului a adus și decăderea treptată a unității botezată Metadet, importurile masive de detergenți și creșterea costurilor de producție au pus cruce activității.. O dată cu chimia moare și furnizarea agentului termic către populație, asigurată de centrala unității.
În 2000 și 2001 se produc scurgeri din rezervoarele de acetoncianhidrină, fiind poluate rîurile Şomuzul Mare si Siret. Firmele care dezafectau instalațiile s-au ales cu dosare penale, au fost aplicate amenzi, un patron și un inginer chimist au fost arestați preventiv, apoi au fost găsiți nevinovați și peste toată afacerea s-a așternut liniștea.
În 2004 se produce o nouă scurgere de cianuri pe terenul limitrof și în Şomuzului Mare, generate, se pare, de hoții de fier vechi.
Astăzi, cadavrul Metadet are mai mulţi stăpîni, diverse firme şi Primăria, aceasta din urmă administrând 1,8 hectare din totalul de12 hectare. De mulți ani se tot vorbește de refacerea zonei industriale a Fălticeniului. Doar se vorbește…
TEODOR PUȘCAȘU
Ziaruldepenet.ro